Îți mai aduci aminte cine era Ezechia?
Era împăratul care l-a iubit pe Dumnezeu și care l-a făcut pe poporul Izrael puternic și fericit. Acesta a fost un timp minunat.
Dar după moartea lui Ezechia, situația poporului Izrael s-a înrăutățit. Urmară iarăși împărați care nu-l iubeau pe Dumnezeu și care se rugau la chipuri. Iar poporul făcea ca și ei. Oamenii Îl uitară pe Dumnezeu. Dumnezeu avusese multă răbdare cu ei. Îi atrase atenția de multe ori, îl iertase de multe ori; dar poporul Izrael nu voi să-l asculte. Și atunci primi o pedeapsă îngrozitoare! Soldați străini năvăliră în țară. Devastară Ierusalimul si dădură foc templului. Toți locuitorii fură luați și duși în țara din care veneau soldații. Acolo trebuiau să muncească pentru un împărat străin. Acolo ramaseră mult timp, foarte mult timp, până ce trecu mânia lui Dumnezeu.
Țara aceea străină se numea Babilon. Împăratul cel străin se numea Nebucadnetar. Împăratul Nebucadnetar era un împărat foarte bogat și foarte puternic. El era stăpân peste o jumătate din lume. El locuia într-un palat minunat și avea o mulțime de servitori. Dar nu erau servitori obișnuiți, ci toți erau prinți. Căci împăratul era un împărat așa de puternic, încât nu voia să aibă decât servitori aleși. Printre ei erau patru prinți din poporul Izrael. Pe unul dintre ei îl chema Daniel. Era însă foarte greu si periculos să-i slujești lui Nebucadnetar, căci împăratul era încrezut și foarte sever. Când un servitor greșea ceva, Nebucadnetar cerea să i se taie imediat capul.
Dar Daniel și prietenii lui nu se temeau. Ei îl iubeau pe Domnul și ziceau: “Domnul va veghea întotdeauna asupra noastră.”
Era noapte; toți oamenii dormeau. Si împăratul Nebucadnetar dormea. Și iată că avu un vis foarte curios; se trezi de groază, așa de neobișnuit era visul. Dar când se trezi de a binelea, uita tot ce visase. Inima îi mai bătea de groază din cauza visului și nu mai putu să adoarmă. El era sigur că visul sau voia să spună ceva!
Atunci își chema servitorii cei mai înțelepți, care pretindeau că citiseră multe cârti groase și că știau totul. Și când se înfățișară înaintea împăratului, acesta le spuse: “Am visat un vis și aș vrea să știu ce înseamnă.”
Înțelepții se plecară adânc înaintea lui și ziseră: “O, împărate, povestește-ne ce ai visat și noi și vom spune ce înseamnă.”
Dar împăratul le zise: “Nu, voi trebuie să-mi spuneți ce am visat. Dacă o veți putea face, vă voi da mulți bani. Dar dacă nu o veți face, vă voi tăia la toți capul.”
Înțelepților li se făcu tare frică.
“Dar împărate” strigară ei, “cum să știm ce ai visat? Nu există nici un om pe lume care să-ți poată spune una ca asta.”
Atunci împăratul se înfurie foarte tare și striga: “Toți sunteți niște mincinoși. Ziceți că știți totul, dar nu știți nimica.”
Chema soldații și le porunci să taie capul tuturor înțelepților. Soldații se duseră cu săbiile lor ascuțite, prin toată țara. Ajunseră și la Daniel. Daniel și prietenii săi erau slujitorii lui Nebucadnetar și ei trebuiau să fie omorâți. Dar Daniel se duse la împărat și spuse: “O, împărate, ai putea aștepta până mâine? Poate că mâine voi putea să-ți spun ce ai visat.”
Împăratul căzu de acord. Atunci se întoarse Daniel la prietenii lui și le zise: “Unul singur știe ce a visat împăratul. Acela este Dumnezeu. Să-i cerem lui Dumnezeu să ne-o spună.” Prietenii făcură întocmai. Și când se făcu noapte, Daniel visa visul pe care-l visase împăratul. Și Dumnezeu îi spuse și ce însemna visul.
Ce bucuros era Daniel! Îi mulțumi lui Dumnezeu și fugi repede la împărat. Împăratul îl întreba: “Poți să-mi spui exact ce am visat?”
“Nu, împărate”, zise Daniel, “eu nu ți-o pot spune. Nici un om n-o poate spune. Dar există un Dumnezeu în cer, care știe totul. El mi-a spus ceea ce ai visat tu.” Și apoi îi povesti visul.
Îi spuse: “O, împărate, ai văzut un chip mare de tot. El era așa de mare, că te-ai speriat de el. Capul era din aur și pieptul din argint. Pântecele erau din cupru și fluierele picioarelor din fier, iar picioarele din fier amestecat cu lut. În apropiere era un deal. De pe deal se rostogoli o piatră și lovi picioarele chipului, iar acesta căzu și piatra îl distruse. Nu mai rămase nimic din el. Și piatra se făcu cât lumea întreagă de mare.
Iată visul tău, împărate. Și știi tu ce înseamnă? Piatra a fost mai tare decât tot chipul. Așa este și Dumnezeu, mai tare decât toate împărățiile din lume. Aceasta înseamnă visul tău.”
Împăratul Nebucadnetar rămase foarte uimit. Acum își aducea aminte că visase întocmai.
El zise: “Oh, Daniele, ce puternic este Dumnezeul tău!”
Îi dădu lui Daniel tot felul de lucruri frumoase și scumpe. Hotări că Daniel să fie servitorul său cel mai ales, stăpânul tuturor servitorilor. Iar cei trei prieteni ai săi deveniră și ei oameni de vază.
Ei îl iubeau pe Domnul și de aceea Domnul se îngriji de ei.
