Au trăit în timpul împăratului Liciniu (308-324). Deși erau de obârșie din diferite locuri, făceau parte din aceiași ceată ostășească din Sevastia, cetatea Armeniei. Au fost prinși din cauza mărturisirii credinței în Hristos și au fost duși la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecați să jervească idolilor, mai întâi au fost loviți cu pietre peste față și peste gură, dar pietrele în loc cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiți să petreacă în vreme de iarnă toată noaptea în mijlocul unui lac, din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei unul dintre ei, nemaiputând îndura gerul, ieșind din lac a alergat la o baie din apropiere, dar îndată ce a fost atins de căldura de acolo, a murit, în vreme ce Mucenicii, petrecând în lacul înghețat se rugau. Dar în ceasul al treilea de noapte i-a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă că a izgonit gerul, ghiața s-a topit și apa s-a încălzit. Iar din cer pe capetele Sfinților, s-au pogorât niște cununi prealuminoase, numai una negăsindu-ți stăpânul se mișca dintr-un loc în altul. Unul dintre ostasii ce erau de pază, văzând acea minune, fiindcă pe ceilalți îi cuprinse somnul, dezbrăcându-se de haine a sărit în apă, strigând: „Și eu sunt creștin!”. Și așa s-a întregit ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Iar când s-a făcut ziuă au fost scoși din apă și li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele apoi A trupurile lor au fost arse.
