Copilul dumneavoastră se duce la şcoala elementară (şcoala primară)

Must Try

Şcoala elementară este organizată în cinci clase, în funcţie de vârsta copiilor : cursul pregătitor (CP), de la 6 la 7 ani ; cursurile elementare – anul întâi şi anul al doilea (CE1, de la 7 la 8 ani, şi CM2, de la 8 la 9 ani), cusurile medii – anul întâi şi anul al doilea (CM1, de la 9 la 10 ani, şi CM2, de la 10 la 11 ani).

Fiecare clasă se află sub responsabilitatea unui învăţător căruia puteţi să vă adresaţi în mod deschis. Nu trebuie să ezitaţi să-i puneţi toate întrebările care vi se par importante. Veţi fi în permanenţă informat, graţie unui carnet şcolar, în legătură cu progresele pe care le face copilul dumneavoastră sau în legătură cu dificultăţile pe care le întâmpină.

La şcoala elementară, fiecare absenţă sau întârziere trebuie motivată iar orarul trebuie respectat.

La şcoala elementară, copilul dumneavoastră învaţă să citească, să scrie şi să numere, studiază totodată ştiinţele, tehnologia, istoria şi geografia, practică muzica şi sportul ; se duce la piscină. Lucrează la computer. Toate aceste activităţi sunt importante pentru evoluţia copi­lului dumneavoastră. Aceste discipline sunt obligatorii.

Cunoaşterea limbii franceze, care îi va permite să înveţe la toate materiile, trebuie să fie prioritară pentru copilul dumneavoastră. Toate persoanele adulte de la şcoală îl sprijină pe copilul dumneavoastră în învăţarea limbii franceze. Puteţi şi dumneavoastră să-l ajutaţi, înscriindu-l la diverse activităţi sportive, culturale sau sociale care se desfăşoară în cartierul în care locuiţi.

Fundamentul comun de cunoştinţe şi de competenţe reprezintă suma cunoştinţelor, competenţelor, valorilor şi comportamentelor care îi sunt necesare copilului dumneavoastră pentru ca şcolarizarea lui să fie reuşită, precum şi viaţa sa personală şi de viitor cetăţean.

Carnetul personal de competenţe vă permite să urmăriţi progresele copilului dumneavoastră.

O evaluare a cunoştinţelor şi competenţelor elevilor are loc atât la începutul clasei CE1, cât şi clasei CM2.

Copilul dumneavoastră va putea să beneficieze de ore ajutătoare personalizate pentru a progresa în studierea diferitelor materii predate, mai ales în studierea limbii franceze. Ore suplimentare de recuperare îi pot fi de asemenea propuse copilului dumneavoastră : o saptă­mână în timpul vacanţelor şcolare.

Atunci când se întoarce seara acasă, întrebaţi-l pe copilul dumneavoastră ce anume a făcut la şcoală, ce a învăţat, ce urmează să facă în ziua următoare ; vorbiţi cu el.

Trebuie săl sprijiniţi pe copilul dumneavoastră : să fiţi atenţi la ceea ce învaţă, la întâmplările din noua lui şcoală, din noua lui ţară pe care le povesteşte.

Puteţi să vă întâlniţi cu învăţătorul sau cu directorul şcolii primare pentru a discuta.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Latest Recipes

- Advertisement -spot_img

More Recipes Like This

- Advertisement -spot_img