Dragi prieteni mai tineri, notaţi-vă versetele acestea în memorie (inclusiv a telefonului)! Ele sunt ca nişte stele strălucitoare care strălucesc deasupra mării şi îi ajută pe corăbieri să ţină drumul corect. Iar voi aveţi o călătorie lungă înainte.
Copii, eseul acesta este pentru voi. Părinţi, vă încurajez să discutaţi cu copiii voştri pe seama acestor versete. Va fi un timp interesant. Eu aşa voi face. Urmează principiile.
Primul: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie” (cf. Exod 20, 12). Aceasta este singura poruncă din Decalog însoţită de o promisiune. Vrei să „îţi fie bine”? Orice ar însemna lucrul acesta. Vrei să trăieşti bine? Cinsteşte-ţi părinţii! Cum? Simplu. Spune „mulţumesc”, „te rog” şi „poftim”. Fă lucruri de care ei să fie mândri. Sună-i cât mai des. Vizitează-i când poţi. Îngrijeşte-i când trebuie.
Al doilea: „Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni se face rău” (cf. Proverbe 13, 20). Ai priceput? Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ti spun cine eşti. E vorba despre anturaj. Te poate înălţa sau scufunda. Vulturii sunt admirabili, dar epavele sunt horror. Nu? Părinţii ţi-au fost daţi de Dumnezeu, dar pe anturaj ţi-l alegi singur. Cu cine îţi petreci timpul? Decizia îţi aparţine!
Al treilea: „Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea” (cf. Ieremia 29, 11). Fiecare copil şi-a pus problema viitorului. Şi fiecare s-a gândit, cel puţin o dată, alţii foarte des, că nu va avea niciun viitor. Aşa eram si eu.
Dar se pare că Dumnezeu a vrut să am o familie frumoasă, o carieră respectabilă şi un parcurs minunat. Până acum. Poate (sigur) a contat că la vârsta de 18 ani m-am hotărât să cred în Dumnezeu şi să urmez principiile Bibliei. Ce zici?
Al patrulea: „Iar lisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu” (cf. Marcu 10, 14). De prea multe ori copiii sunt expediaţi din prezenţa adulţilor pentru simplul motiv că sunt mici. Nu aşa stau lucrurile din perspectiva lui lisus. El îi invită în prezenţa Sa. Ba chiar îi ridică la rangul de prototip. Aşa, ca maşinile sau telefoanele speciale. Dar în sens spiritual. Copiii sunt etalonul pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Zâmbeşte, Iisus te iubeşte!
AI cincilea: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (cf. Luca 6, 31). Regula de aur. Nimic de spus în plus. Spor la treabă!
Al şaselea: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului” (cf. Coloseni 3, 20). Dar de ce? Pentru că aşa îi place lui Dumnezeu. Pentru că aşa sunteţi feriţi de pericole. Pentru că aşa sunteţi recompensaţi. Pentru că aşa sunteţi fericiţi.
Al şaptelea: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie” (cf. 1 Timotei 4, 12). Timotei era un băiat timid. Dar avându-l pe Sfântul Pavel ca mentor a devenit un lider curajos. E bine că ai părinţi care te iubesc, prieteni care te adoră, colegi care te respectă, dar ai un mentor care te dezvoltă? Care crede în tine când nimeni nu mai crede, nici măcar tu? Care te confruntă când toţi se codesc să îţi spună adevărul? Caută-l! E nepreţuit. Ţi-o spun din proprie experienţă!
Dragi prieteni mai tineri, notaţi-vă versetele acestea în memorie (inclusiv a telefonului)! Ele sunt ca nişte stele strălucitoare care strălucesc deasupra mării şi îi ajută pe corăbieri să ţină drumul corect. Iar voi aveţi o călătorie lungă înainte. Vânt la pupa!
(Gabriel Braic, Semeseuri pentru familii grăbite, Editura Agaton, Făgăraș, 2019, pp. 169-172)