Ezechia era un bărbat tânăr. El li iubea pe Domnul. El era un print. Si când tatăl sau muri, Ezechia deveni împărat. Împărat peste poporul Izrael. Dar poporul lui Dumnezeu îl uitase pe Dumnezeu. Peste tot oamenii făcuseră chipuri si le adorau. Ei nu se mai gândeau la Dumnezeu. Ei nu se mai gândeau nici la casa lui Dumnezeu, la templul din Ierusalim, pe care il construise Solomon. Nimeni nu mai mergea la templu ca sa se roage si sa aducă jertfe.
Oameni rai bătuseră ușa in cuie, ca nimeni sa nu mai poată intra. Sărmanul popor! Ar fi putut fi așa de fericit si iată ca era tare nefericit! Caci in fiecare an năvăleau dușmani in tara, ca s-o jefuiască si sa fure. Aceasta era pedeapsa poporului pentru ca-l uitase pe Dumnezeu.
Ezechia se gândea: “Așa nu mai poate merge, poporul meu trebuie sa-l iubească iarăși pe Dumnezeu. Trebuie sa ajungă un popor, cu adevărat a lui Dumnezeu. Voi face totul pentru aceasta.”
Si Ezechia se apuca imediat de lucru. Sfărâma toate chipurile din tara. Deschise templul si îl împodobi iarăși. Si apoi își trimise servitorii in tara ca sa-i cheme pe oameni la Ierusalim. El zise: “Acum vom aduce toți jertfe si îl vom ruga pe Domnul sa va ierte toate relele.”
Si așa au si făcut. Si apoi au făcut o serbare.
După aceasta începu o vreme minunata pentru poporul Izrael. Daca voia sa-l iubească iarăși pe Dumnezeu, avea sa devina puternic si fericit. Avea sa devina iarăși poporul lui Dumnezeu. Si nu mai avea sa sufere din cauza dușmanilor, caci Ezechia ii alunga pe toți.
Dar Ezechia, nu era încă mulțumit. Poporul sau trebuia sa-l iubească mai mult pe Dumnezeu. Mai erau încă mulți dușmani, împotriva cărora trebuia sa mai lupte. Voia sa-si facă poporul mai puternic si mai fericit.
Dar in timp ce făcea toate acestea, se îmbolnăvi grav; nici un medic nu putea sa-l vindece. Iar starea lui se agrava tot mai mult.
Ezechia era foarte trist. Găsea ca e groaznic sa fi bolnav. El se gândea: “Cum as vrea sa mă vindec cat mai repede.”
Si iată ca ușa camerei se deschide. Isaia intra la împărat. Isaia era un profet, un servitor al lui Dumnezeu. El avea o veste de la Dumnezeu, pentru împărat. Dar era o veste trista.
Isaia zise: “O, împărate, trebuie sa spui adio familiei si prietenilor tai, caci vei muri.”
Vai, ce se sperie Ezechia. Nu, nu pentru ca ii era frica de moarte! Nu, el îl iubea pe Domnul si știa bine ca va merge in cer. Dar mai avea atâtea de făcut pentru poporul sau! Lucrarea sa, oh, lucrarea sa cea mare nu era terminata încă. Isaia plecase. Atunci Ezechia se întoarse in patul sau cu fata la perete si planșe de supărare. Pernele sale erau ude de lacrimi!
“Oh, Doamne, se tângui el, mai lasă-mă sa trăiesc încă câtva timp! Mai lasă-mă sa mai lucrez câtva timp pentru poporul meu! Vreau sa-l fac mai puternic si mai fericit.”
Rugăciunea sa se ridica la cer. Si după scurt timp, ușa se deschise din nou. Era Isaia, profetul. Dar de data aceasta avea o veste buna pentru împărat.
El zise: “Asculta împărați! Așa vorbește Domnul: ,,Ti-am auzit rugăciunea si ti-am văzut lacrimile. Te voi vindeca. Vei mai trai încă mult timp, încă cincisprezece ani. Si Eu te voi ajuta împotriva dușmanilor.”
Lui Ezechia aproape ca nu-i venea sa-si creadă urechilor, așa de minunata era vestea. Dar crezu totuși, caci Dumnezeu o spusese. Trei zile mai târziu, împăratul era vindecat. Si când făcu prima sa ieșire, știi tu unde se duse? Se duse la templu, la casa lui Dumnezeu. Dumnezeu făcuse așa o minune mare cu el. Acum voia sa-i mulțumească.
Si câțiva ani mai târziu, Dumnezeu făcu o minune si mai mare cu Ezechia. Intrase in tara un împărat străin, cu o oaste mare. Aceștia erau dușmani ai poporului Israel. Ei voiau sa cucerească Ierusalimul, sa fure totul, sa distrugă totul si sa-l prindă pe Ezechia. Dar in jurul Ierusalimului era un zid mare, pe care dușmanii nu-l puteau trece. In zid erau porți, dar oamenii le încuiară repede. Astfel nu puteau intra dușmanii. Dar ei nu plecară. Formară un cerc in jurul orașului si așteptară. Astfel nimeni nu putea intra si nimeni nu putea ieși din oraș. Nimeni nu mai putea aduce mâncare in oraș. Ei mai aveau niște rezerve, dar si acestea aveau sa se termine in curând. Atunci oamenilor le va fi foame si vor fi obligați sa deschidă porțile orașului. Locuitorilor orașului începu sa le fie frica. Chiar si lui Ezechia ii era frica. El se gândea: “Nu mai exista decât o singura persoana care ne mai poate ajuta.” Se duse in templu si se ruga: “Oh, Doamne, ajuta-ne!”
Si după ce se ruga, veni Isaia in templu si zise: “Nu-ti fie frica împărați, caci Domnul zice: Te voi ajuta si împăratul străin nu va intra in oraș.”
Atunci împăratul străin scrise lui Ezechia o scrisoare foarte nelalocul ei.
Scrisoarea spunea: “Sa nu cumva sa crezi ca Dumnezeul tău te va ajuta. Aceasta n-o va face El, de altfel nici nu o poate face, caci eu sunt mai puternic decât El. Nu te mai lasă înșelat de Dumnezeul tău.” Știi tu ce a făcut Ezechia cu scrisoarea? O duse la templu si o lasă acolo. Se gândi: “Dumnezeu însuși va citi scrisoarea, Dumnezeu însuși va răspunde împăratului necredincios.”
Si așa făcu Dumnezeu.
Si când se făcu noapte, un înger se cobori din cer si se duse la dușmani. Îngerul aducea răspunsul la scrisoarea aceea jignitoare. Era o pedeapsa îngrozitoare.
Si când se făcu dimineața, mii de soldați de-ai împăratului străin zăceau morți pe pământ. Iar ceilalți care mai ramaseră încă in viată, se speriară așa de tare, ca o luară la fuga in tara lor. Si nu mai îndrăzniră sa vina niciodată așa frica le era de Dumnezeul lui Ezechia.
Si tot timpul cat trai Ezechia nu mă veni nici un dușman in tara. Iar poporul Izrael trai fericit si mulțumit.
