Adam si Eva nu mai puteau locui in frumosul paradis.
Înainte, viată lor a fost vesela si fericita. Acum viată lor era trista si plina de truda. Aceasta era pedeapsa neascultării lor. Dar iată ca într-o zi se întâmpla ceva foarte frumos. Dumnezeu le dărui un copil, un băiețel drăgălaș. Ce fericiți erau ei acum. Eva deveni mama. Ea-l numi pe băiețel Cain.
După un timp li se născu iarăși un copil, pe care îl numiră Abel. Adam si Eva aveau acuma doi băieți.
Eva n-avea nici un leagăn in care sa culce copiii. Si n-avea nici paturi, ca sa-i apere de frig. Era așa de săraca încât n-avea aproape nimic. Dar ea avea grija de Cain si Abel cum putea mai bine. Le făcu un pătuț din fan si paie si ii acoperi cu o blana de animal, care le ținea cald.
Cei doi băieți crescură repede. Învățară sa meargă si sa vorbească. Apoi Adam si Eva i-a învățat sa se roage. Le mai povesti despre Domnul Dumnezeu, despre paradis si despre Satana, care vrea întotdeauna sa-i facă pe oameni neascultători. Si apoi i-au întrebat pe copii: ,,Vreți voi sa-l iubiți mereu pe Domnul si sa-l ascultați întotdeauna?”
Cu timpul Cain si Abel se făcură adevărați flăcăi. Ei trebuiau sa lucreze întocmai ca si tatăl lor. Cain se făcu agricultor. El lucra pe câmp. Semăna grâul, iar când grâul era copt, îl secera, îl macină si cocea pâine.
Abel se făcu cioban. El mergea cu oile sale la pășune, căutându-le iarba cea mai gustoasa. Laptele oilor era foarte bun. Câteodată mai tăia si cate o oaie. Atunci avea carne buna. Cain semăna tot mai mult grâu, iar Abel avea tot mai multe oi, caci in fiecare an se nășteau mielușei. Dar cine făcea sa crească grâul pentru Cain? si cine-i dădea toate oile lui Abel? Dumnezeu Domnul. Totul vine de la Dumnezeu. Aceasta o știau bine Cain si Abel.
Si de aceea ei doreau sa-i mulțumească Domnului pentru toate si sa-i ofere ceva in schimb.
S-au hotărât sa aducă lui Dumnezeu o jertfa. Știi tu cum au făcut? Când Abel a vrut sa aducă Domnului o jertfa a ales oaia cea mai frumoasa din cate avea. Apoi zise: “Aceasta oaie este pentru Dumnezeu.” A căutat crengi uscate, caci acestea ardeau bine, le puse pe o grămadă de pietre, a tăiat oaia si a așezat-o peste crengi. Acum jertfa era pregătită.
Si pentru ca jertfa trebuia sa ardă, Abel puse cărbuni aprinși sub crengi. Vântul sufla in foc, crengile ardeau, arzând si carnea. Iar fumul se ridica la cer.
Îndată Abel îngenunche si zise plin de venerație: “Dumnezeul meu cat de mult te iubesc. Tu veghezi asupra mea cu atâta grija. Si aducând-i aceasta jertfa din toata inima vreau sa-ti arat recunoștința mea. “Domnul asculta toate acestea. El asculta mereu când oamenii se roagă. El văzu ca Abel îl iubea. Si Domnul îl iubea pe Abel. Ii primi jertfa si aceasta tare îl mai făcu pe Abel fericit.
Si Cain aduse Domnului o jertfa. Strânse niște pietre, puse niște crengi deasupra, iar pe crengi puțin din grâul pe care Domnul făcuse sa crească pe ogorul sau. Apoi ii dădu foc. Apoi începu si Cain sa se roage, dar in inima lui nu era deloc mulțumit. Se gândea: “De ce oare trebuie sa-i mulțumesc lui Dumnezeu, eu insu-mi am semănat grâul si am muncit ca acesta sa crească!” si Dumnezeu știa bine ceea ce gândea Cain. Văzu ca, Cain nu-1 iubea. Si de aceea nu-i primi jertfa. Si nu-i dădu nici bucurie si nici fericire. Cain observa bine acest lucru si se supară foarte tare pe Dumnezeu, si pe Abel, dar mai ales pe Abel. Deveni invidios. El se gândea: “Dumnezeu îl prefera pe Abel; lui ii da fericire, însă mie nu.” Foarte des se gândea la aceasta devenind din ce in ce mai răutăcios. Nu mai putea dormi noaptea si nu mai manca aproape nimica. Dumnezeu ii atrase atenția si ii zise: “Caine, de ce ești așa de rău si invidios? Este vina ta daca lucrurile stau așa. Daca tu mai iubi ai fi si tu fericit si vesel. Gândește-te la aceasta Caine si nu mai fi invidios.” Cain însă nu asculta si făcu după capul lui. Intr-o zi ii zise lui Abel: “Hai sa mergem pe câmp.” Si când fu singur cu Abel, începu o cearta cu el. Îl trânti si îl bătu pana când îl omori. Abel zăcea acum întins pe pământ, iar sângele lui se scurgea pe iarba. Cain se sperie foarte tare! Nu știa cum sa fuga de repede caci ii era frica de pedeapsa! Dumnezeu văzuse totul. El vede tot ce se întâmpla pe pământ. Îl întreba pe Cain: “Unde este Abel, fratele tău?” Atunci Cain începu sa-l minta si zise: “Nu știu unde este Abel. In orice caz eu nu sunt păzitorul fratelui meu!” Dumnezeu zise: “Pentru ca ai făcut așa ceva, nu voi mai lasă sa crească nimica pentru tine. Pleacă de aicea caci nu mai vreau sa știu nimica de tine. Si ori cat de departe te vei duce, nicăieri in lume nu vei mai găsi liniște.”
Așa se si întâmpla. Cain pleca departe, tot mai departe, dar oriunde se afla își aducea aminte de fratele sau Abel, pe care îl omorâse. Toata viată lui a fost plina de frica si nefericita.
Astfel Adam si Eva au pierdut in aceeași zi pe cei doi fii ai lor. Nici unul, nici celălalt nu s-au mai întors seara acasă. Atunci, Adam si Eva s-au dus sa-si caute copiii. L-au găsit pe Abel care părea ca doarme întins pe pământ. Dar el nu se mai scula, caci era mort. Adam si Eva 1-au îngropat in pământ. Erau foarte triști. Domnul însă le făcu o noua bucurie. Le dădu alți copii, fetite si băieți. Unul din băieți semăna mult cu Abel. El il iubea pe Dumnezeu ca si Abel. Numele lui era Set.
Set înlocuiește pe Abel
Adam si Eva au mai căpătat un fiu, pe care l-au numit Set si după aceea au mai avut si alți fii si fiice.
Urmașii lui Cain
Cain la rândul sau a avut fiu pe Enoh, iar Enoh pe Irad, iar Irad pe Maleleil, iar Malalei pe Matusalem, iar Matusalem pe Lameh si Lameh pe Noe. Si încetul cu încetul urmașii lui Cain si ai lui Set s-au amestecat si au ajuns sa păcătuiască din ce in ce mai mult fata de Dumnezeu (Fac. 4-5).
Omul se uita la fata, iar Dumnezeu se uita la inima (1 Regi 16,7).
Dumnezeu a dăruit oamenilor celor de la început, adică patriarhilor, viată foarte lunga. Adam a trăit 930 de ani; Set 912; Enos 905; Cainan 910; Maleleil 895; Iared 962; Enoh 365; Matusalem 969; Lameh 753; Noe 950; din care 600 înainte de potop si 350 după potop. Enoh, tatăl lui Matusalem, a dus o viată atât de sfântă, încât el n-a murit, ci a fost luat cu trupul la cer.
