Adam se plimba într-o gradina minunata. Florile înfloreau, iar pasările cântau. Pomii erau încărcați de fructe gustoase: struguri, mere si încă multe altele. Mai erau acolo si tot felul de animale. Si toate animalele erau drăgălașe, nefăcând nimănui nici un rău. Ce minunat era in gradina aceea frumoasa!
Știi tu cum se numea gradina? Se numea gradina Edenului. Câteodată o numim si paradis. Si știi tu cine mai era acolo? Era Domnul Dumnezeu. El a făcut aceasta gradina si i-a dat-o lui Adam ca sa locuiască in ea. Dumnezeu avea mare grija de Adam, ca un tata de fiul sau. El vroia ca Adam sa fie fericit si mulțumit din plin.
Odată, pe când se plimba Adam prin paradis, Domnul veni la el, iar Adam auzi vocea lui Dumnezeu si se bucura foarte mult.
Acesta era lucrul cel mai minunat pentru el, sa știe ca Dumnezeu era aproape de el. Adam trebuia sa îngrijească toata gradina. Avea voie sa mănânce cat vroia din toate fructele minunate. Dar in acea gradina se afla un pom din a cărui fruct nu avea voie sa mănânce. Pomul era in mijlocul grădinii si se numea pomul cunoștinței binelui si râului.
Si Dumnezeu i-a spus: “Ai voie sa mănânci din toți pomii, numai din acesta unul nu. Caci daca vei manca din el vei muri.”
Adam asculta de cuvântul lui Dumnezeu.
Trecea mereu pe lângă pomul acel, dar nu se oprea niciodată. Caci nu vroia sa-1 supere pe Dumnezeu.
Intr-o zi, Dumnezeu i-a adus lui Adam toate animalele, ca el sa le dea cate un nume. Si numele care îl dădea Adam, acela le rămânea. Iată-le, doua cate doua formând un sir lung, lung de tot. Mai întâi veniră doua animale mari, Adam le numi elefanți, apoi veniră doi lei, doi șerpi, doua oi si Adam le dădu la toate cate un nume. Dar după ce animalele plecară, Adam ramase trist. Caci toate animalele erau doua cate doua, iar el era singur.
Dumnezeu însă știa bine la ce se gândea Adam. Dumnezeu veghease asupra lui Adam, așa ca el nici nu mai trebuia sa-si spună dorința. Atunci Domnul spuse: “Nu este bine ca omul sa fie singur.”
Apoi lasă sa cada un somn adânc peste Adam. Si când Adam se trezi era o femeie lângă el. I-o dăduse Dumnezeu, iar ea se numi Eva.
Ce mare bucurie pe Adam! Acum nu mai era singur.
O lua pe Eva si-i arata toata gradina. Ii atrase atenția si asupra pomului din care nu aveau voie sa mănânce.
Cat erau de veseli si de fericiți amândoi. Nu aveau niciodată dureri si nu erau niciodată bolnavi.
N-aveau nici un motiv sa le fie frica de ceva si nici sa fie triști. Trăiau foarte aproape de Dumnezeu. Dumnezeu era tatăl lor, iar ei erau copiii Lui.
Cum erau ei de fericiți, n-a mai fost nici un om vreodată pe lume.
Intr-o zi însă totul se schimba. Si aceasta era vina lui Adam si a lui Eva! Eva se plimba singura prin gradina. Ajunse lângă pomul din care nu aveau voie sa mănânce. Acolo auzi pe cineva vorbind.
Cine era acela? Nu era nici Adam si nu era nici Dumnezeu.
Eva se opri curioasa si ce-i văzură ochii? Un șarpe. Acesta se uita cu ochii săi sclipitori la ea si zise: ,,Ia spune, este adevărat ca n-aveți voie sa mâncați din nici un pom? A spus Dumnezeu într-adevăr așa ceva?”
Eva răspunse: “Da de unde, avem voie sa mâncam din toți pomii, numai din acest pom nu. Caci atunci vom muri. Așa a spus Dumnezeu.”
Șarpele se uita șiret la ea si șopti:
“Nici vorba, nu veți muri! Dumnezeu spune numai așa, dar nu este adevărat. Din contra, veți fi si mai fericiți. Veți fi exact ca si Dumnezeu de înțelepți si de puternici. Crede-mă numai, caci eu știu mai bine decât Domnul. Mâncați caci nu vi se va întâmpla nimic.” Eva privi fructele. Ele străluceau așa de frumos in bătaia soarelui. Precis ca erau foarte gustoase! Si apoi făcu ce-i spusese șarpele. Culese fructe din pom si manca. Ii dădu si lui Adam, si Adam manca si el. Dumnezeu le-o interzisese categoric si ei totuși o făcură. Acesta era un păcat mare.
Îndată Adam si Eva au si știut ca șarpele mințise.
Au simțit-o imediat.
Deodată nu mai erau fericiți. Le era frica si le era rușine caci, descoperiră ca erau goi. La aceasta nu se gândiseră niciodată. Acuma însă o vedeau. Culeseră frunze mari si-si făcură sorturi din ele.
Apoi, auziră vocea lui Dumnezeu, acea voce care altădată le aducea atâta bucurie. Dar iată ca dintr-o data aceasta voce ii înfricoșa. Fugiră repede de acolo si se ascunseră de Dumnezeu printre tufișuri, sperând ca El sa nu-i găsească.
Dar, Dumnezeu ii găsi!
Îl striga pe Adam si ii zise: “Unde ești? Vino încoace imediat.”
Bineînțeles ca acum trebuiau sa iasă din ascunziș. Dumnezeu ii descoperise. Ieșiră tremurând la iveala si nici nu mai îndrăzneau sa se uite la Dumnezeu.
Dumnezeu ii întreba: “Ați mâncat din pomul acela? Vocea Lui era foarte supărata, dar si trista. Adam zise: ,”Da, Doamne, dar Eva mi-a dat sa mănânc.” Si Eva șopti: “Da, Doamne, dar șarpele mi-a spus ca as avea voie sa mănânc.” O, si ce se mai supară Dumnezeu pe șarpe! Sau mai bine zis pe dușmanul cel rău, care ii șopti șarpelui acele cuvinte. Acela era de fapt vinovatul. Satana, așa se numea dușmanul cel rău. El era invidios pe Dumnezeu si vroia sa distrugă opera frumoasa a lui Dumnezeu, si de data aceasta ii reuși. Iar pentru ca Adam si Eva au fost neascultători nu mai puteau rămâne așa de aproape de Dumnezeu. Trebuiau sa părăsească frumosul paradis.
Dar cu toate acestea Dumnezeu încă își mai iubea copiii Săi neascultători. El le-a promis ca într-o zi totul va fi iarăși bine. I-a spus Evei, ca va avea copii; si ca într-o zi se va naște un copil, care va fi mai tare decât Satana. Acesta îl va pedepsi pe Satana si va avea grija sa nu mai facă nici un rău. Cine va fi acest copilaș?
Domnul Isus Hristos.
Când va veni Isus, Dumnezeu nu va mai fi supărat pe oameni. Ei vor putea locui din nou aproape de Dumnezeu, într-un loc cu mult mai frumos decât in paradis: in cer.
Da, Dumnezeu încă își mai iubea copiii si avea grija de ei.
Făcu lui Adam si Eva haine din piele de animale si El însuși ii îmbracă cu ele. Așa nu le mai era frig. Acum însă trebuiau sa plece din paradis fără sa se mai întoarcă vreodată, caci la intrare stătea un înger, care nu lasă pe nimeni sa intre. Bietul Adam si biata Eva! Ce trist era totul acum. Dar era vina lor. Si cat de nefericiți erau ei acum! Odată însă, când va veni copilașul, totul va fi iarăși bine.
Si când se gândeau la aceasta se mai înveseleau puțin.
