S-a născut la Roma în sec. al 111-lea» într-o familie din aristocrația romană a vremii. Tatăl său a fost numit prefect al cetății Egipt. Primind o educație aleasă și Alexandria din desăvârșindu-și învățătura, face cunoștință cu scrierile Sf. Ap. Pavel și se convertește la creștinism. Părinții dorind să o căsătorească cu un tânăr roman de neam împărătesc, Eugenia 68 fuge în taină de acasă. Iși tunde părul și împreună cu doi slujitori ai ei intră într-o mănăstire de călugări, numindu-se Eugeniu. Duce o viață de ascet și este foarte apreciată în obștea mănăstirii, întrucât după moartea egumenului, a fost aleasă păstor duhovnicesc al mănăstirii. Datorită virtuților alese de care se învrednicește ”Egumenul Eugeniu” devine vestit, atrăgând pe mulți creștini pentru a le da sfat și ajutor. Datorită frumuseții „egumenului”, o creștină pe nume Melantia se îndrăgostește de „el” și fiind refuzată în tentativele ei de apropiere, îl pârăște pe Eugeniu că a încercat să o necinstească. în urma cercetărilor se dovedește că „egumenul” era de fapt Eugenia, fiica prefectului. Tatăl Eugeniei aflând despre aseasta, se botează în noua credință. Atât tatăl cât și fiica vor fi uciși în timpul prigoanei împotriva creștinilor dezlănțuite de către împăratul roman Galeriu (305-311).