Este unul din marii părinți ai Bisericii, originar din Cipru și a trăit în sec. al IV-lea. Pentru sfințenia vieții sale este ales episcop al cetății Trimitunda din Cipru. Are darul tămăduirii prin rugăciune fiind numit de popor factor de inuni Sinodul I Ecumenic, dovedind credința dreaptă împotriva erziei lui Arie. Tradiția spune că luând în mână o cărămidă a strâns-o și din ea a ieșit apă și foc dovedind că Sf. Treime este una. Focul simbolizând pe Tatăl, apa simbolul Duhului și praful simbolul Fiului celui întrupat. în timpul persecuțiilor împăratul Galeriu (305-311), împreună cu alți creștini a fost silit să lucreze în mine. S-a mutat la cele veșnice în anul 347, moaștele sale aflându-se până astăzi într-o biserică din insula Corfu.12