Erau originar din Nicomidia. Sf. Fotie avea o slujbă la curtea imperială, în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Fiind creștin și văzând crimele pe care le săvârșeau prigonitorii în războiul lor declarat împotriva creștinilor, a mers de bună voie în fața împăratului și l-a mărturisit pe Hristos. A fost imediat supus chinurilor, martor fiindu-i nepotul său, Anichit, care îmbărbătat de răbdarea unchiului său și-a declarat și el public credința. Potrivit tradiției au fost împreună arși de vii.